Gradina lui Dumnezeu

sprit-nature-2y9gt6qimpebsxftuycl56

Cand ochii tăi in Iubire sufletul mi l-au cuprins
Si pașii Șoaptei tale cărări de Vis indata mi-au deschis,
Te-am cuprins in brate și, in doi, in Zbor ne-am avântat
Spre Ceruri de Lumina, cu ingeri diafani ce ne-au intâmpinat.

Prin coruri sfinte și șoapte magice, din harpe aurii,
Cu pași inaripati, cu zâmbete-n privire, noi am dansat zgolbii,
Iar zânele si ielele, prin flori inmiresmate cu eter ne-au petrecut
In Gradina Fermecata, cu gnomi si spiriduși, curioși cand ne-au vazut.

Un sunet tandru, din glas de păsări Curcubeu, cu dragoste ne-a amintit
De Drumul misterios, de cântec și culoare, pe care in Zbor noi l-am ivit.
Si iată-ne in camera, in visul inserarii, imbrățișați si impletiti,
In aure sfioase, in ritmul blând al Lunii, privind spre geam uimiți.

Din fereastra intunecata, printre Stelele răzlețe, o silueta incet valsa
Si imbrațișarea noastra, in Șoapte fermecate, usor, o invăluia,
Ne-am minunat atunci de Zborul cel de taina, ce il trăim  mereu
Si am știut ca pururea, in brațele Sale, noi suntem in Grădina lui Dumnezeu.

25 iunie 2015

Te-ai trezit

Am-in-Gods-hands

Te-ai trezit

O floare in palmele tale deschise ti-am pus cand te-am visat ca sa existi,
Si te-am lasat sa zbori in gradina inimii Mele printre culori cu parfumuri fermecate
Ca sa nu pierzi niciodata darul Meu cand pe Mine poate ai sa Ma uiti,
Cazand din zborul tau etern, prin clepsidra timpului cel rotitor, in umbre involburate.

Din pulbere de stele, din soapte si din vise, din Lumina ochilor Mei de orizonturi necuprinse
Ti-am visat uitarea din visul cel din vise, ti-am ascultat chemarea din cuvintele nespuse,
Cand lacrimile tale din ochii Mei din tine pe contururile palide ale obrajilor ti s-au prelins,
Cu sunet cristalin de dor, cu mangaierea blanda a diminetii, in palmele inclestate te-au atins.

Si undeva, candva, un fior suav in inima ta a tresarit si soapte ancestrale un cantec au rostit,
Si o floare alba, deschisa in palme ai visat, iar sufletul tau hoinar in stele M-a imbratisat.
Ce feerie, ce dans magic si ritual de bucurie s-au revarsat in tine, copilul meu de farmece zidit
Cand in bratele Mele alinat, in zorii zilei cele eterne, zglobiu si inocent, Tu te-ai Trezit !

3 Februarie 2015

Zambetul

zambetul

Zambetul

Un zambet s-a ascuns in petale de floare,
Secret si magie ale unui necunoscut Adonis,
Parfum de cantec sfios si dulce chemare
Pe campiile vietii, prin ciulinii din vis.

In ploaia cea rece cu contururile umede,
Prin soaptele vantului ratacit printre umbre,
Un boboc zglobiu se furiseaza prin lespede
In strigatul ud de cuvintele sumbre.

Dar pamantul setos hrana apei o sorbi
Si o raza de soare cu cantec de colibri
Atinse suav bobocul ce pe loc inflori
Si zambetul eliberat intreaga campie o inveseli.

03.01.2015

Valul

32258-valul

Valul

In mijloc de ocean, dintr-o furtuna ametitoare,
Un val inalt crescu, intinzandu-se spre nori
Si, intr-un dans salbatec, se repezi in zare,
Rostogolindu-se in aer cu stropi ca de fiori.

Semet si mandru, uita de tainica furtuna
Ce imbratisase infinitul oceanului cel bland,
Nascandu-l intr-o furie albastra, in noaptea fara Luna,
Slobozindu-l in necunoscutul ce-l primi gemand.

Si se crezu stapanul si carmuitorul apelor de jos,
Calcand fara crutare pe linistita lor chemare,
Privind nerabdator, si inspumat, si fioros,
Cat mai departe, cat mai adanc, in pacla cea din zare.

Corabii, si vapoare, si barci, si pescadoare,
Le spulbera in cale, insamantandu-le in ape,
Cand observa o umbra intunecata cum apare:
Un adversar de taina din care el sa se adape.

Cu un suierat napraznic si zgomot ca de tunet,
Se indrepta spre pamantul care il astepta tacut,
Visand ca in bucati sa il sparga cu al sau vuiet,
Ca pe o corabie sfaramata ce o naruise in trecut.

Surprins primi in maruntaie socul coralului ascuns
Ce-i spulbera vigoarea trupului cel cu spuma uns
Si, cu ultima putere din crestetul incovoiat,
Se repezi gemand in stancile din tarmul cel innegurat.

Dansand cu bucurie, stropii veseli si eliberati
Se inaltara in lumina Lunii, printre stelele razlete,
Trezind un grup de pescarusi ce, apoi, in taina adunati,
Spre-o furtuna in zare se indreptara ca sa ii dea binete.

In linistea de apoi, pe nisipul cel de taina aurie,
Cu pasi voiosi si repezi, cu carapacea cea zgolbie,
Un grup de pui testosi, abia nascuti din ouale ascunse,
Se afundara in oceanul albastru de mistere nepatrunse.

Acasa

angel_from_sky

Acasa

Raze de bunătate din ochii Celui Sfânt,
Îngenunchind iluzii de umbre seculare,
Deschid în noi Pleiadele de stele interioare,
Zidind în suflet puterea din Cuvânt.

Zbor voios de îngeri animă a noastră Liră
Şi un cânt sfios se aude din Sfere de Lumină,
Dansând spirale colorate cu vârf de piramide
Al sufletului lotus cu bucurie îl deschide.

Culori de zâmbet strălucind pe cerul diafan,
Nori pufoşi şi veseli pe un albastru Arcturian,
Sufletul îl luminează cu extazul misterios,
A inimii comoară o poartă în descânt duios.

Şi iată, raiul pe Pământ se arată din povestea
Ce din uitate timpuri ne-a încântat numai în vis
Şi un fior de bucurie din eter, ce l-am dorit adesea,
Aripi de Lumină pe trupul cristalin ni le-a deschis.

08.02.2014

Roua amintirilor

rouaamintirilor

Roua Amintirilor

Copil pierdut în tainice adâncuri,
Adevărul căutând în al vieţii labirint,
Privirea ta ridică spre zorii dintre colburi,
Căci roua amintirilor devine-al tău veşmânt.

E frig şi întuneric, şi pare că-i mormânt,
Dar amintirile-n culori de soare luminând,
Ochii tăi închişi de vremuri larg deschid
Şi totul e cuprins de stele, chiar de-i zid.

Şi uite, cerul albastru de nori împodobit
Adie dragostea Părintelui ce nu te-a părăsit,
Iar porumbelul alb ce sufletul ţi-a desenat
E drumul tău spre-Acasă, de dincolo de înserat.

Uimit te uiţi la aripi ascunse în veşmânt,
Ce-atât de larg deschise te poartă-ntr-un descânt
Şi-ţi amintesti din vise străvechiul legământ:
Că nu-i decât uitare. Nici frig şi nici mormânt.

Lumina Tatălui s-o porţi de-acum cunună vie,
Iar Sfântul Duh cuvânt cu har mereu să-ţi fie
Şi Cerul tău copiilor pierduţi să le vestească
Prin Roua amintirilor spre Mine să călătorească.

12.04.2013

Cararea

cararealui

Cararea

Autori: Arcturian Blue & Liliana

Spirale de iubire din punctul cel de nicăieri
Se unduiesc prin sfere de culori stelare,
Adie-n umbrele adânci din paşii efemeri
Eter de flori dezvăluind eterna Lui cărare.

Din lungi trecuturi ce se-ntind în patru zări
Un trecător pribeag, visând parfum suav de floare,
Se-opreşte ostenit de-atâtea căutari:
De unde am plecat demult? De unde oare?

Un gând stingher şopteşte tulburându-i odiseea:
“Tot drumul tău e-un vis! Doar floarea e aievea!
Parfumul ei eteric e dorul iubirii ce te cheamă
Să-ţi aminteşti menirea, să uiţi această dramă”.

Şi-n ochii lui închişi un fluture apare
Cu aripi albe irizate, zburând spre a Sa floare,
Văzând cărarea pribegiei cum încet dispare
În punctul de Lumină în care totul nu mai doare.

În amurgul viselor de stele luminate
Umbrita iarbă se-ntreabă – a câta oara? – în eternitate:
Un trecător a fost pe-aici sub ceruri înstelate?
Sau fluturele alb a sărutat petale parfumate?

30.03.2013